|
În ziua de 25 martie, când creştinii ortodocşi prăznuiesc "Buna
Vestire" şi Poliţia este sărbătorită cum se cuvine. Urmând tradiţia
istorică şi legislativă, în decursul timpului, Ziua Poliţiei Române a
fost sărbătorită la diferite date, 4 noiembrie, 8 iulie, iar din anul
2002, la data de 25 martie. Nu întâmplător a fost aleasă această zi ca
fiind ziua sărbătoririi Poliţiei Române. În anul 1822, domnitorul
Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu,
drapelul, ce avea reprezentat pe faldurile sale icoana Maicii Domnului
şi arhanghelul Gavril. Icoana înfăţişa scena biblică în care Fecioara
Maria a primit vestea naşterii lui Iisus prin arhanghelul Gavril.
Atunci, voievodul a pus una dintre cele mai importante instituţii ale
statului (Agia), sub ocrotirea Fecioarei. Acest moment de sărbătoare
reflectă istoria unei instituţii care, de atâta vreme este pusă în
slujba cetăţeanului.
La
sediul Bibliotecii Judeţene "I. H. Rădulescu"
Dâmboviţa a fost marcată această zi printr-o întâlnire la care au
participat elevi de la Colegiul Naţional "Ion Ghica" şi de la
Liceul "Voievodul Mircea" din Târgovişte. În cadrul
evenimentului, coordonat de bibliotecar Cojanu Alina, au luat
cuvântul reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului
Dâmboviţa care au fost invitaţi: doamna comisar şef Nina Neacşu care a
prezentat oferta şi posibilităţile de şcolarizare în cadrul Poliţiei,
domnişoara inspector Nicoleta Bobe care a vorbit despre o temă foarte
cunoscută şi de actualitate în lumea adolescenţilor, "Lumea viselor" ;
a prezentat efectele şi consecinţele consumului de droguri,
posibilităţile de prevenire sau tratare a dependenţei. Încheierea a
fost făcută de domnul Aureliu Viorel Lăzărescu, ofiţer al Poliţiei
Române, cu o scurtă prezentare despre misiunea, profesia de poliţist.


| |