" Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"

         Poetul Grigore Vieru s-a născut într-un sat de pe malul Prutului. Avea doar 7 ani când Basarabia a fost luată de ruşi, când sârma ghimpată a fost trasă chiar în grădina sa. Viaţa dură care l-a despărţit de fraţi, prieteni, rude, care peste noapte deveneau duşmani ai săi, l-a făcut mai târziu să-şi aştearnă durerea pe hârtie.

        Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puţin aplecat într-o parte, cu faţa suptă, uşor resemnată, cu privirile vii, curioase şi neliniştite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice, după cum îl descria cu câţiva ani în urmă academicianul Eugen Simion, poetul Grigore Vieru a reprezentat o busolă pentru românii basarabeni, dar o busolă care nu arăta nordul, ci spaţiul de dincolo de Prut.

      S-a stins o stea. S-a stins un simbol al românismului, al românilor de pretutindeni. S-a stins marele poet, marele om de cultură, marele român, Grigore Vieru.